Istorie

Un oarecare Adi de la Vâlcea și Mao Zedong din China

maxresdefault

Acum câteva zile în timp ce butonam telecomanda să văd ce se mai întâmplă prin lume, mi-a atras atenția un post de știri de la noi. Aud cum că s-ar fi încheiat licitația în urma căreia a fost scoasă la vânzare una din puștile lui Nicolae Ceaușescu, pușcă ce ar fi aparținut tocmai Regelui Carol al II-lea. Suma plătită de fericitul câștigător? Exorbitantă. Undeva la 32.500 de euro, cam cât o garsonieră nemobilată în Berceni.

Trecând peste asta, postul își anunța telespectatorii că cel care a câștigat licitația a preferat să rămână în anonimat. Și de aici, subiectul următoarelor rânduri…

Încerând să speculeze numele câștigătorului, dar mai ales din intenția de a introduce nuanțe de can-can, picanterii autohtone mioritice, aflu numele unor potențiali cumpărători. Printre ei, unul pe nume Adrian, zis și Adi, înțeleg că e de la Vâlcea, ”artist” de ”meserie”. A urmat o scurtă prezentare a ”artistului” Adi, o imagine greu de uitat: Adi scoțând zgomote în încercarea palidă de a atinge esența verbului ”a cânta”, într-un așa-numit videoclip.

În tot acest timp în care Adi lălăia despre dușmani gesticulând, am rămas perplex văzându-i tricoul de un roșu țipător. Adi purta cu mândrie pe piept imprimat chipul lui Mao Zedong. Primul instinct a fost să mă apropii rapid de televizor, poate de la bătrânețe au început să-mi joace o festă ochii. Nicidecum. Era chiar Mao Zedong.

Ce voiam să-i spun lui Adi e că nu e ok. Nu e deloc ok. Extremismul de stânga, comunismul în cea mai radicală formă, nu e ok. Fără să intru prea mult în detalii, i-aș transmite lui Adi că Mao al lui a fost unul dintre cele mai sinistre personaje ale istoriei.

maxresdefault

Dictatorul chinez are pe conștiință milioane de vieți. Sub conducerea sa, Mao după ce a preluat puterea și a instaurat Republica Populară Chineză a iniţiat o serie de reforme introduse cu forţa în rândul populaţiei, care a fost grav persecutată existând milioane de morți. Mai mult, în nebunia sa prin care China trebuia să devină cea mai puternică putere a lumii, Mao a instaurat o serii de măsuri care au dus la scăderea producției de gâne care, coroborate cu cauze naturele a condus la una din cele mai mari foamete din istorie. Doar între 1959 și 1962 aceasta a fost cauza directă a morții a cel puțin 30 de milioane de chinezi. Până la moartea sa în 1976, China a fost victima unui tiran și a unui regim de teroare comunistă abominabilă. Iar Mao Zedong a cărui figură apare astăzi imprimată pe tricouri în diferite videoclipuri are mâinile pătate de sângele a zeci de milioane de nevinovați.

Acum să fiu sincer și oarecum răutăcios, îmi vine greu de crezut că publicul țintă căruia Adi i se adresează s-ar putea revolta. Probabil, râzând, ar arăta cu degetul exclamând: ”uite-l pe ăla care vinde în Colentina în Dragon, mânca-ţi-aş.” Probabil asta a crezut și Adi. Oricum CNA-ul are alte probleme interne și oricum banii neimpozitabili desigur, curg peste Adi seară de seară în locații ”exclusiviste”.

Inițial crezusem că tricourile cu Che Guevara sunt apogeul. Uite că m-am înșelat. Acum, dacă stau bine să mă gândesc, cred că ar fi reușit să mă surprindă mai mult doar dacă ar fi apărut în public cu tricou cu Zelea Codreanu sau Miklos Horthy. Iar dacă o va face, îi promit lui Adi că o să-i spun fugitiv într-un viitor text și cine au fost ”ăia.”

Dacă tot nu ați reperat cine-i Adi de la Vâlcea, e băiatul acela ce-i cânta când eram mici providenței că-i supărat.

Revenind la pușca lui Ceaușescu, dacă producătorul canalului respectiv de știri a dat intenționat imaginea lui Adi purtând tricou cu Mao, înseamnă că-i genial. Mi-a plăcut…

chine-mao-zedong-ceausescu-lin-biao-communisme_492.jpg
Foto: Nicolae Ceaușescu și Mao Zedong Sursă: http://www.contributors.ro
Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s