Istorie · Politica

Mineriadă 13-15 iunie 1990. Dragoș Drumea, povestea cutremurătoare a unui asasinat anunțat. Cine e responsabil de crima împotriva unui copil?

dragos drumea
Foto: Dragoș Drumea Sursă: edituramateescu.ro

Evenimentele din timpul Mineriadei din 1990 provoacă și după 27 de ani valuri de emoție copleșitoare coroborate cu sentimentul intens de frustrare a strigătului după adevăr ce pălește sub rânjetul perfid și KGB-ist al expresiei ”măi animalule”.

Oficial în timpul sângeroasei Mineriade din 13-15 iunie 1990 au decedat patru persoane. Potrivit rechizitoriului procurorilor militari, de asemenea, 1.388 de persoane au suferit vătămări ale integrităţii fizice sau psihice, iar 1.250 au fost private de dreptul fundamental la libertate, pe motive de ordin politic.

Absolut toate cazurile sunt cutremurătoare. Povești reale ce nu doar au curmat vieți tinere și nevinovate, dar au distrus pentru eternitate familii întregi.

Mi-a atras atenția drama unui copil pe nume Dragoș Drumea. Dragoș avea doar 19 ani când a fost împușcat mortal. Și-a găsit sfârșitul sfâșietor și violent în noaptea dintre 13 iunie și 14 iunie 1990 în timpul protestelor de la Universitate împotriva regimului lui Ion Iliescu. Așadar, Dragoș a murit înainte ca mierii conduși de Miron Cozma să ajungă la București, la 04 dimineața, pentru a ”restabili ordinea”.

În Piața Universității ”golanii” solicitau proclamarea punctului 8 de la Timșoara prin care se încerca împiedicarea confiscării Revoluției ce avusese loc un an înainte. Punctul 8 de la Timișoara specifica faptul că niciun fost membru al nomenclaturii Partidului Comunist Român sau al Securității să nu aibă dreptul de a lucra în funcții publice pe o perioadă de 10 ani, punând accent mai ales pe funcția de președinte. Făcând o paranteză, vă dați seama ce viitor am fi avut azi?

Revenind la evenimentele din 13 iunie 1990, înainte ca minerii să facă ravagii în Capitală, un lucru este cert: în protestatari, majoritatea tineri studenți s-a tras cu goanțe de război. Cadre din Ministerul de Interne și Armată aveau obiectivul clar de a neutraliza ”lovitura de stat” împotriva ”democrației”.

 

mineriada
Foto: Mineriadă 1990 Sursă: http://roncea.ro/

Dragoș Drumea se afla întâmplător la câțiva metri de cordonul de scutieri. Se întorcea de la muncă împreună cu un prieten, fiind așteptat de părinți acasă. Fatidica curiozitatea a făcut să coboare din troleibuz să vadă ce se întâmplă.

Nu a mai ajuns niciodată acasă. A căzut împușcat la Universitate în fața librăriei Eminescu după ce un grup de manifestanți a atacat cu pietre unele forțe militare ce se aflau pe Calea Victoriei.

Ultimele clipe sfâșietoare ale adolescentului sunt redate într-un mod cu adevărat cutremurător de către George Roncea, unul din liderii Pieței și martor la eveniment:

„Avea traheea zdrobită – un glonte îl lovise în ceafă și lăsase la ieșire o ditai gaură prin care sângele îi țâșnea ca dintr-o fântână arteziană.

(…)

Se trăgea în draci cu muniție de război. Fusesem chemat în scară blocului Romarta de niște tineri care m-au văzut cu aparatul foto de gât. În cursul zilei care trecuse deja, 13 iunie, trăsesem pe film aproape toți morții și răniții.

(…)  

M-am trezit singur în scara blocului cu băiatul care agoniza prăvălit pe jos, la bază scărilor. Un tânăr îmbrăcat îngrijit, cu un sacou pepit parcă iar lângă el zăcea o geantă cu un letcon și niște sârme de fludor. Probabil electronist și venea de la muncă. O femeie care locuia în bloc mi-a adus o lumânare și a fugit înapoi în casă, speriată de rafalele armelor. Întunericul din scară blocului era brăzdat de pâlpâirile flăcării lumânării și de lumina blitz-ului. Țiuitul blitz-ului, în timp ce se reîncărca, era acoperit de horcăitul băiatului. Se mai auzeau din când în când rafale de mitralieră, afară.

Era foarte mult sânge în jur și alunecăm, străduindu-mă să fixez lumânarea, să țin și de aparatul foto, să reglez obiectivul (…) mă umplusem de sânge pe mâini în timp ce încercam să opresc cu palma șuvoiul roșu care țâșnea din gâtul băiatului.

Simțeam cum îmi zvâcnea mână datorită presiunii sângelui care erupea la fiecare expirație și mă stropea printre degetele năclăite. Tânărul se sufocă, i se zguduia spasmodic tot corpul hârâind, nu-i mai ajungea aerul în plămâni, se auzea un fel de șuierat, de gâlgâit, din adâncul sau.

Mi se părea că mă urmărește cu privirea, că mă imploră să-l ajut, ațintindu-mă cu ochii holbați, înnebuniți de spaimă, din ce în ce mai cețoși, horcăind din greu, cuprins de convulsiile îngrozitoare ale sfârșitului. I se scurgea viața printre degetele mele, afară se trăgea încă, nu aveam niciun ajutor și m-a cuprins disperarea dându-mi seamă că își pierde cunoștință și că îmi va muri în brațe, sufocandu-se cu propriul sânge care inundase totul în jur.

Cred că înțelegea că se duce. Înțelesesem și eu că mă aflu din nou în preajmă morții și mă enerva teribil că nu mai știam ce să fac, că nu reușeam să opresc șuvoiul acela negru care nu se mai oprea să se scurgă împreună cu viață din trupul ciuruit al tânărului. Și astăzi mă enervez când îmi reamintesc momentele acelea. Nu voi uită niciodată ultimele clipe ale acelui băiat, momentele în care-i țineam lumânarea, trăgând în cadru, pe film, mărturia asasinării sale.

I-am strigat nu știu nici eu ce, crezând că poate mă aude. Nici acum nu cunosc de unde a apărut și Victor, frate-miu, și el cu niște aparate foto spânzurate de gât, l-a luat în viteză pe băiat în brațe, împreună cu niște tineri, și l-au dus la o mașină albă a medicilor de la Medicine sans Frontiere”, povestește tulburător George Roncea pe pagina personală de Facebook.

Dragoș Drumea a fost transportat la Spitalul Colțea unde a decedat. La spital au ajuns cu sufletul la gură și părinții lui Dragoș. Este foarte greu de imaginat sentimentele prin care au trecut aceștia. Cuvintele sunt de prisos. Ele nu pot exprima o asemenea durere și coborâre în adâncul abis prin care niciun părinte nu ar trebui să treacă niciodată.

Sfidând orice lege a matematicii, ulterior s-a promovat ridicola ipoteză potrivit căreia decesele au fost cauzate de ricoșeurile gloanțelor de avertisment. Trei dintre ei au fost loviți tocmai în cap, în zona cefei. O probabilitate matematică absolut halucinantă.

Pentru Mitriță Lepădatu, Gheorghe Duncă, Valentin Mocanu, Dragoş Drumea și alte mii de nevonovați nu este târziu să se facă dreptate nici după 27 de ani. În fapt, nu doar că nu este târziu, ci este obligatoriu. 

iliescu mineri.jpg
Foto: Mineri susținând cauza lui Ion Iliescu Sursă: evz.ro

Cert este că exact după 27 de ani, pe 13 iunie 2017, Parchetul Militar i-a trimis în judecată pentru crime împotriva umanității pe Ion Iliescu, la data faptelor președinte al României; Petre Roman, fost prim-ministru; Gelu Voican Voiculescu, fost viceprim-ministru; Virgil Măgureanu, fost director al Serviciului Român de Informații, Miron Cozma, plus alte 9 nume grele ale perioadei postdecembriste ce au condus structura statului.

Pentru memoria lui Dragoș Drumea și a celorlalte victime, pentru familiile acestora, și pentru conștiința României, avem obligația ca adevărul să răzbată, chiar dacă manualele de istorie trebuie rescrie.

Iar ca națiune trebuie să ne asumăm responsabilitatea că a fost nevoie de 27 de ani pentru a se face dreptate!

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s