Istorie

Am fost cu adevărat zid creştin Europei apusene?

stefan-cel-mare-statuie
Sursă foto: http://www.rostonline.ro

 

Istoria fiecărui popor este învăluită în mituri. Desigur, ele nu reprezintă un lucru rău, dimpotrivă, uneori chiar tind să devină o necesitate. Problema intervine atunci când granița fragilă a mitologiei este depășită. Astfel, există riscul ca mitul să denatureze adevărul istoric. Nici istoria țărilor române nu face excepție de la regulă.  Astăzi, am decis să arunc un ochi asupra unui mit tot mai des întâlnit în ultimul timp, și anume, mitul zidului creștin pentru Europa în fața marelui Imperiu Otoman.

În cazul de față mitul a luat naștere datorită mândriei naționale. Privind spre vecinii noștri, sesizăm cu ușurință că rând pe rând, au căzut cu toții sub călcâiul otoman. Bulgarii, sârbii, ungurii, după ce au fost înfrânți nu s-au bucurat de independența politică – palidă așa cum era – a țărilor române. Ele au fost transformate în pașalâc turcesc. Adică, provincii cucerite de Semilună, alipite imperiului Otoman și guvernate de un pașă.

Lupta împotriva turcilor a țărilor române a fost începută de Mircea cel Bătrân, primul cavaler român al creștinității, în Țara Românească, Ioan Corvin în Ardeal și Ștefan cel Mare în Moldova.  A fost o însă doar o primă fază din lungul război purtat de domnitorii români împotriva forțelor otomane care s-a întins pe multe secole. Obiecivul acestei prime faze, fusese stoparea înaintării otomane. La moartea lui Ștefan, această fază era încheiată. Românii erau vasalii sultanului, plătesc tribut anual, iar mai apoi, domnii se duc să ceară investirea la picioarele sultanului.  A urmat o perioadă a marilor revolte, perioadă peste care nu putem trece fără să amintim nume importante precum Radu vodă de la Afumați, Ion vodă cel Cumplit, și, mai ales, Mihai Viteazul. Însă, majoritatea domnitorilor, în schimb, nu erau decât niște fragezi supuși ai Sultanului. Desigur, un domnitor fanariot – oricâte păcate ar fi avut el – era de preferat în detrimentul unui pașă.

După inevitabila cădere a cetăților (care reprezentau în Evul Mediu principala apărare teritorială) turcii ar fi putut foarte ușor să transforme Țara Românească, Moldova și Ardealul în pașalâcuri turcești. Nu au făcut-o însă. Desigur, independența politică a principatelor era foarte fragilă și de cele mai multe ori călcată în picioare de Semilună.

Dar, așa strâmbă și violată cum era ea de Semilună, era de preferat în dauna situației în care se aflau vecinii noștri. După căderea cetăților Târnove, Nicopole și Vidin, Bulgaria devine pașalâc turcesc (1393). Aceeași soartă au avut-o și sârbii când au fost cucerite cetățile Golubaț și Semendria (1459). Ungaria, după bătălia de la Mohacs (1526) în care piere întreaga nobilime dar și regele Ludovic al II-lea nu este nici ea cruțată.

Având în vedere cele menționate, cum a fost posibil atunci ca țările române să scape?! Întrebarea este esențială pentru istoria noastră.

Un prim factor extrem de important se regăsește întocmai în politica Imperiului Otoman. Mai exact, cucerirea și stăpânirea ținuturilor dobândite nu reprezenta o fructificare ci mai degrabă o exploatare. Turcii nu îmbogățeau provinciile ci secătuiau bogățiile, fără a crea izvoare de noi bunuri. Iar provinciile alipite Imperiului Otoman, erau mai degrabă sărace. Cu excepția Egiptului, provinciile din Africa, Asia sau Europa erau țări muntoase sau vaste întinderi pustii. În schimb, Țara Românească și Moldova,  aveau o puternică cultură a grânelor, uriașe turme de vite și herghelii de cai. Principatele Române au fost transformate în ”grânarul imperiului”, ele fiind responsabile de hrana Constantinopolului dar și a oștirii otomane.

Sultanii știau foarte bine acest lucru. Transformarea lor în pașalâc ar fi însemnat ca demitarii otomani corupți și necinstiți să își tragă asupra lor toate foloasele și bogățiile. Ar fi însemnat risipirea resurselor strorcând astfel vlaga populației și a pământului, lucru care nu era în avantajul Imperiului.

Un alt factor esențial este poziționara geografică, fapt ce poate fi sesizat printr-o simplă privire a hărții. Românii, pur și simplu, nu se aflau în drumul ofensivei otomane.

central_europe_1683
Harta Europei centrale 1683. Sursă foto:www.youtube.com

 

Incursiunea lor spre centrul și vestul Europei catolice s-a desfășurat pe ruta Constantinopol – Adrianopol – Belgrad și Dunărea mijlocie. Trecerea spre Apus prin țările române, nu doar că ocolea ruta principală dar și îngreuna foarte mult înaintarea trupelor otomane. Condițiile geografice vitrege, au transformat Principatele Române într-o rută de tranzit spre Europa centrlă cel mult secundară, pentru care nu merita sacrificat factorul agricol.

Nu prin Moldova și Țara Românească au trecut turcii când au cucerit Ungaria. Mai tărziu, când Viena a cunoscut două mari asedii otomane (1529) și (1683) turcii au folosit aceeași rută amintită mai sus care ocolea Principatele Române. Era singurul drum deschis și potrivit pentru pătrunderea din Peninsula Balcanică în centrul Europei.

Este adevărat, Principatele Române erau totuși, poartă pentru Ungaria și Polonia dar spre Polonia nu se îndreptau turcii iar pentru Ungaria nu era decât o poartă secundară. Desigur, incursiuni turcești au fost făcute și pe această cale dar niciodată n-a trecut pe aici o mare oaste de cucerire împotriva Ungariei sau a Austriei condusă de sultan.

Așadar, acestea sunt principalele motive pentru care țările române nu au fost transformate în pașalâc. Demitizarea zidului creștin românesc care a salvat Europa nu trebuie însă să înghită un aspect important. Chiar dacă nu au fost un zid creștin pentru Europa de Apus, românii au întârziat înaintarea otomană.  Ei au dat timp Europei apusene să primească lupta într-o fază mult mai favorabilă pentru ea, cu alte arme și cu o altă organizare militară. Organizarea feudală ar fi fost incapabilă să țină piept năvălirii turcești. Oștile de cavalerie grea în zale erau mult sub infateria ienicerilor și a achingiilor, lucru dovedit și la Nicopole (1396) când în marea confruntare, sultanul Baiazid, a zdrobit forțele Occidentului.

Nu am fost nicidecum acel zid creștin care a salvat Europa de tăvălugul otoman, dar, micuțele Principatele Române, au contribuit la frânarea înaintării Semilunii. Cultura agricolă dar și poziționarea geografică, le-au ferit de călcâiul otoman. Citândul pe P.P. Panaitesc, pare atât de simplu. ”Aceasta este concluzia istoriei și a geografiei.”

 

Bibliografie:

P.P. Panaiitesc, Interpretări românești, București, Editura Enciclopedică

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s