Istorie · Politica

Partide politice în România interbelică. Partidul Poporului și mitul Averescu. (I)

 

images
Al. Averescu. Sursă foto:www.historia.ro

 

Politica internă a României în perioada interbelică a fost dominată și influențată de trei mari factori. În primul rând Unirea, urmată de război și reforme. Unirea nu a reprezentat doar o întregire teritorială ci și o importantă regândire a factorului economic. Formarea statului național unitar a dus la remodelarea scenei politice autohtone. După Marea Unire și-au continuat activitatea partidele înfințate înainte de Primul Război Mondial dar s-au impus și altele noi, provenite din provinciile unite.

După realizarea unirii, România avea o suprafață de 295.049 km² față de cei  137.000 km² înainte de 1918. Pe plan politic după Unire din cauza lipsei de filiale în noile provincii, partidele mari decad. Datele recensământului din 1930, primul al României întregite ne arată un total al populației de 18.057.028 dintre care cele mai importante procente reprezentau 71% – români, 7% – maghiari, 4% – germani și 4 % – evrei[1]. Acești factori au jucat un rol important în economia și în politica interbelică.

La finele războiului ţăranul român se schimbase complet. A înțeles rolul important pe care îl jucase, în condițiile în care majoritatea hainelor de ostași fuseseră îmbrăcate de țărănime sub promisiunea împroprietăririi și a reformei agricole. De altfel, toate partidele vor susține după 1918, reforma agrară, diferențele vizau cantitatea de pământ care trebuia expropriată și cuantumul despăgubirii.

Un alt factor esențial l-a reprezentat reforma electorală. Mai exact, masa țăranilor devine activă politic prin acordarea dreptului de vot. Prima victimă a acestei reforme a fost Partidul Conservator. El fusese măcinat încă de la începutul secolului de o puternică criză cauzată de procesul accelerat de dezvoltare și modernizare. La finele Marelui Război existau două partide conservatoare și anume: Partidul Conservator și Partidul Conservator Naționalist. Baza partidului fusese distrusă de reforma agrară iar reforma electorală i-a dat lovitura finală. La alegerile din 1922, Partdul Conservator – Progresist nu obține nici măcar un mandat. Voturile celor câteva mii de moșieri se pierdeau în masa covârșitoare a voturilor țărănimii.

Pentru o mai amplă înțelegere a cifrelor ce vor fi prezentate, menționăm că în perioada interbelică nu îți garanta guvernarea câștigarea alegerilor. Partidul aflat la guvernare era stabilit de Rege iar de regulă acesta folosea un sistem rotativ.

 

Astăzi, Partidul Poporului.

 

 

Partidul Poporului – ’’muncă, cinste, legalitate’’

 

averescu-1
Al Averescu. Sursă foto:theo-phyl-politea.blogspot.com

 

Rezonanța acestei formațiuni politice se leagă de numele generalului Alexandru Averescu. Inițial, acesta i-a naștere sub forma unei organizații la finele războiului în aprilie 1918, iar, la 17 aprilie 1920, își schimbă numele în Partidul Poporului. Succesul de care s-a bucurat a fost reprezentat de ’’mitul Averescu’’.  Pe fondul unei puternice nemuțumiri împotriva PNL considerat principalul vinovat de toate greutățile prin care trecea România însă, mai ales, pentru pierderile din campania militară ce avusese loc în 1916 se naşte neîncrederea în politicieni care devine aproape generală. În aceste condiții foarte mulți și-au agățat speranțele de generalul Al. Averescu.  Mitul ia naștere datorită faptului că Averescu reușise mai mereu să îndrepte corabia în momentele de mare criză prin care armata a trecut în timpul Primului Război Mondial. De altfel, se apela mereu la el. Țăranii de pe front, reîntorși acum în sate au adus cu ei de pe tranșee mitul salvatorului și omului aflat mereu în slujba neamului și soldatului.  Popularitatea lui devenise mistică, legende se nășteau în jurul său. Generalul Al. Averescu ajunsese un adevărat Mesia al neamului românesc[2].

 

Este primul partid ce își întinde organizația la scara întregii țări după fuziunea cu o grupare a Partidului Național Român, cu o fracțiune a Partidului Țărănesc din Basarabia și cu încă una bucovineană. La alegerile din mai-iunie 1920, Partidul Poporului câștigă detașat și obține 199 de mandate.

Speranțele puse în el erau mult prea mari. Cu toate că aduce o importantă contribuție reformei agrare și celei electorale nu și-a putut onora programul și a început să piardă din susținerea electoratului. Mai mult, divizat de lupte interne odată cu autoproclamarea în funcția de președinte al partidului a lui Constantin Argetoianu în 1923, și, fuziunea cu resturile Partidului Conservator-Progresist din 1925, Partidul Poporului decade.

În cele din urmă intră în sfera de influență a liberalilor. La intervenția lui Ion I. C. Brătianu, la 4 iunie 1927 guvernul Al. Averescu este demis.  Din acel moment partidul nu a mai putut reveni în prima linie a politicii românești. La alegerile din 1927 nu a reușit să întrunească nici măcar 2% din totalul voturilor.

 

Va urma…

 

[1] Recensământul general al populației din 29 decemvrie 1930, Vol. II, p. XXIV

 

[2] Constantin Argetoianu, Pentru cei de mâine. Amintiri din vremea celor de ieri, Arhivele Istorice Centrale

 

Advertisements

One thought on “Partide politice în România interbelică. Partidul Poporului și mitul Averescu. (I)

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s