Istorie

PCR – incompatibilitatea dintre doctrina comunistă și România interbelică

 

201105161036-comunism
Sursă foto: http://www.dcnews.ro

 

Înfințat în 1921, Partidul Comunist din România,  nu părea să aibă o existență îndelungată. Scos timp de două decenii (1924-1944) în afara legii, prin ”legea Mărzescu”, în mare parte existența sa interbelică și-a petrecut-o în ilegalitate. Cu aproximativ 1,000 de membri în ilegalitate – cel mai mic număr de membri dintre toate partidele comuniste europene – el va cunoaște însă o formidabilă ascensiune cum probabil niciun alt partid comunist european nu a  mai cunoscut într-un timp atât de scurt. Curios paradox.

România, tărâm neprielnic comunismului?

Desigur, după experiența celor aproximativ patru decenii ale odiosului regim am putea spune că nu. Totuși, PCR număra în perioada interbelică o cifră ridicolă de 1,000 de membri. În mod cert faptul că s-a aflat în ilegalitate a contribuit mult la numărul scăzut. Dar uitându-ne peste cifre nici înainte de 1924 lucrurile nu stăteau mai bine. De la înfințare, din 1921 și până la ”legea Mârzescu” (1924), partidul număra între 2,000 și 2,500 de membri. Deloc o cifră impresionantă.

Comunismul nu a fost îmbrățișat în România interbelică din două mari motive

În primul rând, ideologia regimului a însemnat o piedică. Ținta predilectă a regimului o reprezenta proletariatul. Iar România era departe de a reprezenta o țară proletară. Dimpotrivă, realitatea socială era dominată de lumea satului.

În mare parte scufundată în sărăcie, chiar și după mult așteptatele reforme ale lui Alexandru Averescu, între țăranul român și ideologia comunistă lipsea compatibilitatea. Cel puțin la început.  Pentru a-și putea implementa ideologia canceroasă, comunismul avea nevoie de zonele urbane, puternic dezvoltate, unde proletariatul putea dezvolta focare ideologice.

Românismul s-a dezvoltat fără dubii în lumea satului. Orașele din România Mare erau cosmopolite, ele încropeau comunități mari de minorități. Chiar și în centrele urbane din Vechiul Regat, unde românii erau majoritari, minoritatea reprezenta un procent foarte ridicat. Potrivit recensământului din 1930, 79,9% dintre români locuiau în mediul rural.

comunisti.jpg
Sură foto: http://www.descopera.ro

O chemare mult mai accentuată spre stânga și implicit spre comunism au dezvoltat-o în mediul urban minoritățile, în special evreii. Dacă dreapta naționalistă, cu precădere legionarismul,  s-a dezvoltat în jurul lumii satului, etnicii minoritari s-au îndreptat spre stânga comunistă care, le oferea cel puțin la nivel ideologic, egalitatea și drepturile pe care le urmăreau. Oricum nu prea aveau de ales.

Un al doilea motiv datorită căruia România nu a fost un tărâm propice dezvoltării comunismului, l-a reprezentat însuși Partidul Comunism din România.  Atenție, ”din România” și nu român. Aceasta a fost denumirea sub care Partidul Comunist a funcționat între 1921 și 1945.

Partidul Comunist Român a fost încă de la începuturi o secție a Komiternului. El nu a reprezentat nimic altceva decât un satelit sovietic. A fost o organizație a Internaționalei a III-a, cu sediu la Moscova. Întreaga sa politică era orchestrată de la Kremlin, de către Stalin, violând astfel grav integritatea teritorială a României, pentru care s-a vărsat atâta sânge în Primul Război Mondial.  Pentru că, să nu uităm, în toată această perioadă, Basarabia făcea parte din România Mare iar URSS nu a recunoscut niciodată unirea ei cu patria mamă.

Comuniștii români – sau  din România – au militat în permanență în favoarea interesului sovietic. Ei nu au fost deloc străini nici de răscoala de la Tatarbunar condusă de un comitet revoluționar prosovietic care a cerut sfârșitul presupusei „ocupații românești în Basarabia.”

Faptul că sprijineau ruperea Basarabiei de România nu putea trezi decât adversitate într-o perioadă în care țara se lupta pentru combaterea revizionismului vecin.  Astfel, inevitabil, el este scos în afara legii, perioadă care a dat naștere ”ilegaliștilor” comuniști români, reprezentați de Gheorghe Gheorgiu-Dej.

Așadar, multiculturalismul urban, realitatea socială care era dominată de lumea satului, slaba industrializare și lipsa unui proletariat puternic dar, mai ales, politica total antiromânească și servilă Moscovei din partea Partidului Comunist Român, au făcut din România un teritoriu ostil ideologiei marxiste.

Și totuși, contrat acestor evidențe, au urmat peste patru decenii de comunist.

Ce ironie dureroasă a Istoriei!

 

 

Sursă: Lucian Boia, Strania Istorie a Comunismului Românesc (și nefericitele ei consecințe)

 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s